Atenție, români! O nouă TAXĂ auto pentru toți șoferii va fi aplicată curând

de: Andrei Simion
10 12. 2020

În toată Europa se introduc măsuri dure împotriva poluării. Iar acolo unde nu se identifică cele mai bune soluții, guvernele se gândesc la o taxă auto pentru mașinile poluante. Asta face și cel de la București.

Guvernul de la București, deși și-a schimbat culoarea politică de anul trecut, când se vorbea de calcularea unei noi taxe auto, nu renunță la această idee. Un posibil indiciu apare în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), prezentat publicului înainte de alegeri.

Acolo se face referire la introducerea unei taxe de poluare pentru autovehicule, după cum remarcă economica.net.

O nouă taxă auto în România

De precizat că în documentul de peste 260 de pagini, postat pe site-ul Ministerului Fondurilor Europene, nu scrie negru pe alb că o astfel de taxă va fi introdusă. Nu se menționează când, cine și cum o va plăti, dar se subînțelege acest lucru din capitolul “tranziție verde” în domeniul transporturilor:

Acolo se vorbește de “stații de încărcare electrică la proiectele de infrastructură rutieră și taxarea ecologică pentru vehiculele poluante”.

România a mai avut așa ceva, sub forma unui timbru de mediu, declarat apoi ilegal.  Fostul Guvern PSD și-ar fi dorit o nouă formulă pentru ca această nouă taxă să respecte reglementările europene și să nu mai poată fi atacată în justiție.

De ce nu renunță Guvernul la idee

Răspunsul e simplu: nu prea găsește soluții să elimine mașinile poluante de pe străzi în alt mod. Programele guvernamentale de tipul RABLA au avut efecte bune, dar nu pe deplin. Așa că e nevoie și de alte măsuri.

Încă de anul trecut, ministrul Mediului de la acea vreme – Grațiela Gavrilescu – susținea că va fi găsită o formulă de calcul legală.

„Cred că, în ultima vreme, am spus de nenumărate ori, că grupul de lucru din care fac parte, inclusiv producătorii și multe dintre ministerele care sunt abilitate nu au reușit să găsească formula matematică astfel încât ea (taxa, n.r.) să nu poată să fie atacabilă în justiție, așa cum s-a întâmplat cu toate celelalte taxe de poluare, inclusiv cu timbrul de mediu”, declara ministrul Mediului de la acea vreme.

Cele trei componente în funcție de care s-ar putea calcula noua taxă auto sunt capacitatea cilindrică a motorului, norma de poluare în care se încadrează și emisiile efective de CO2 ale autoturismului.